Pentru Rares, cu dragoste de la mami

Puiul meu iubit,
Ce as putea sa-ti scriu aici astfel incat atunci cand vei creste sa intelegi prin ce trec mami si tati acum? Sa intelegi nelinistea, durerea, suferinta noastra? Si in acelasi timp increderea, dorinta si convingerea ca totul va fi bine? Si, mai presus de toate fericirea pe care ai adus-o in viata noastra odata cu venirea ta pe lume. E greu sa gasesc cuvinte care sa explice toate acestea. Si ma rog doar ca atunci cand vei fi suficient de mare ca sa-ti arat aceste randuri, ceea ce acum este o grea incercare pentru noi si familiile noastre sa fie doar o amintire din care toti am avut de invatat. Si atunci tu vei fi un baietel frumos si sanatos si puternic.
Te-ai nascut intr-o zi de vineri, la ora 1 dupa-amiaza. Ai venit greu pe lume, dar ai adus multa bucurie cu tine. Ai adus lumina si fericire in viata noastra, in sufletele noastre. Prima oara cand te-am vazut erai pe o masa, langa mami, si doamna doctor te ingrijea. Fara sa-mi dau seama am inceput sa vorbesc. Tin minte ca si cum s-a intamplat totul ieri. Imi pareai asa de lung si ma miram de parul tau negru. De fapt, nu erai nici lung, cand te-ai nascut cantareai doar 2700g si aveai 49cm, si nici parul nu era negru. Dar probabil din cauza emotiilor si efortului te vedeam asa. Si apoi primul moment cand mi te-au pus pe piept... Sufletul meu! Esti doar al meu! Si nimic din ce se intampla in jur nu mai conta. Si-apoi cand te-am primit in pat, langa mine. Spalat si infasat. Cand am putut sa te vad cu adevarat. Adormit, mic, rosu, slabut, frumos... atat de frumos. Al meu! Dac-as putea da timpul inapoi si-apoi sa-l opresc pentru totdeauna pe secunda aceea in care te aveam langa mine asa linistit si frumos, cand totul era bine si nu simteam nimic altceva decat o imensa fericire. Eu si tu pentru totdeauna...
Din pacate insa a fost nevoie doar de o secunda ca totul sa se schimbe. Secunda in care mi s-a spus ca ceva nu e in regula cu tine. Secunda in care am simtit ca pamantul se crapa si ma inghite, ca mi se taie respiratia, ca viata se scurge incet din mine. Secunda in care mi-am dat seama ca incepe o mare incercare pentru noi. Si pentru tine.
Singurul lucru bun e ca acum esti prea mic sa realizezi ce se intampla si ma rog la Dumnezeu ca totul sa treaca inainte sa apuci sa constientizezi ceva din tot ceea ce inseamna aceasta incercare. Ma rog la Dumnezeu sa te faca bine si noua sa ne dea putere sa putem trece peste toate greutatile ce vor mai veni.
De multe ori ma intreb cum va fi viata noastra cand vei fi mare, ma intreb cum vei fi tu. Si de-asta iti spun asa: sa cresti frumos la suflet si la minte, sa fii bun, sa-i respecti pe cei din jurul tau, sa fii tolerant si sensibil la nevoile celorlalti, sa fii sincer, sa fii OM. Sa incerci sa gasesti bucurie in lucrurile marunte, in soarele ce straluceste pe cer intr-o zi de toamna, in zapada ce scartaie cand o calci sub picioare, intr-un meci de fotbal cu prietenii tai chiar daca pierzi, intr-o partida de pescuit impreuna cu tati... pentru ca asta inseamna o viata frumoasa, lucruri marunte si bune si rele prin care vom trece impreuna.
Poate a trebuit sa trecem prin toate aceste incercari ca sa invatam sa ne bucuram de aceste lucruri marunte de care iti pomeneam mai devreme. De cand ai aparut in viata noastra si de cand ni s-a dat vestea ca esti bolnavior, am invatat sa ne bucural de fiecare clipa, minut, ora si zi alaturi de tine. Pentru ca traim din plin fiecare suras, fiecare gangurit, fiecare plans. Si vom trai la fel de intens tot ce va veni. Indiferent cat de usor sau de greu va fi. Pentru ca asta inseama fericire. Pentru ca TU ESTI FERICIREA.
In aceasta perioada mami si tati se lupta sa-ti fie bine, sa adune bani ca sa te operezi in strainatate. Sper sa reusim. Trebuie sa reusim. Dar daca, totusi, soarta nu va fi de partea noastra, te rugam sa ne ierti ca n-am putut face mai mult. Si sa nu te indoiesti nici macar o clipa ca n-am incercat totul ca tu sa fii bine.